Simpozionul Național „Vocea ta contează” 2017 a avut loc în perioada 7-9 aprilie la București, în cadrul Ramada Hotel & Suites Bucharest North, fiind organizat de Societatea Română de Foniatrie, Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL “Prof. Dr. D. Hociota” și Asociația Română pentru Consiliere Medicală, sub egida Academiei de Științe Medicale și a Clubului Regal al Medicilor, în parteneriat cu Regina Maria Ponderas Academic Hospital și Universitatea Națională de Muzică București.
Evenimentul, dedicat Zilei Mondiale a Vocii (manifestare celebrată în întreaga lume pe data de 16 aprilie, sub numele de “World Voice Day”), a reunit specialiști ORL, logopezi, medici de familie și profesioniști vocali, într-o serie de sesiuni științifice și workshop-uri în care au fost prezentate noutățile în materie de tehnici și tehnologii din domeniile fonoaudiologiei și pedagogiei vocale.
Manifestarea s-a bucurat de prezența unor personalități remarcabile, specialiști în chirurgie și recuperare vocală, precum Dr. Yakubu Karagama (Consultant ORL în cadrul Spitalului Manchester Royal, Manchester, Marea Britanie), Frances Ascott (Specialist în terapie vocală în cadrul Spitalului Manchester Royal, Manchester, Marea Britanie), Dr. Ilter Denizoglu (Profesor asistent în cadrul Clinicii Vocale Unit, Izmir, Turcia) și Dr. Ahmed Geneid (Specialist în tulburari de voce în cadrul Spitalului Central Universitar Helsinki, Helsinki, Finlanda).

























































































































































































































































